Material pentru suplimentul revistei 22 „Liberty versus security”
Serviciile de informaţii sunt
instituţii angrenate într-un „război tăcut”, un război al intelligence în care
trebuie să protejeze şi să susţină interesele naţiunii. Într-un asemenea război
a deţine şi a exploata informaţiile este critic: este nevoie de eficienţă, de
reacţie rapidă, de prognoză şi analiză serioasă pentru a putea contracara
riscuri tot mai diverse şi mai complexe, de la terorism sau atacuri
cibernetice, la riscurile energetice sau economice.
În orice democraţie consolidată,
există o tensiune inerentă între nevoia de libertate a societăţii şi nevoia
statului de a îngrădi anumite drepturi individuale în situaţia în care
securitatea şi libertatea întregii comunităţi este afectată de anumite riscuri.
Acest subiect a făcut nu o dată obiectul dezbaterilor în Congresul SUA
(dezbaterile referitoare la Patriot Act), Parlamentul britanic sau cel francez.
O asemenea tensiune se translatează la nivelul serviciilor în dihotomia sau
raportul, justa măsură, care trebuie găsită între controlul democratic şi eficienţa
profesională sau în sens invers, între libertatea de a acţiona într-un lume a
războiului informaţiilor, cu o etică deosebită prin ea însăşi, şi limitele care
sunt impuse prin regulile şi principiile democraţiei. Un serviciu eficient
într-un stat democratic este un serviciu independent politic, care serveşte
interesele societăţii şi care este evaluat în termeni de rezultate şi
profesionalism.
Transformarea Serviciului Român
de Informaţii vizează creşterea acestei eficienţe, a capabilităţilor de a
obţine şi analiza informaţiile, de a oferi cunoaştere şi prognoză statului şi
cetăţenilor săi în cadrul unei societăţi democratice. De asemenea, modernizarea
SRI, începută pe coordonatele „Viziunii Strategice 2007-2010”, include o serie
de procese de reformă managerială, debirocratizare, demilitarizare, creştere a
nivelului de transparenţă şi a cooperării SRI cu societatea civilă şi mediul
academic din România. O astfel de abordare contribuie la consolidarea
serviciului, dar acordă şi o substanţă sporită controlului civil asupra sa,
deschiderii SRI spre societate, două elemente cheie în gestionarea riscurilor
contemporane.
Procesele actuale de schimbare
instituţională au demarat, din păcate, într-un context normativ marcat de
menţinerea în vigoare a Legii siguranţei naţionale din 1991. Această lege este
în prezent desuetă şi nu încorporează principii şi norme derivate din
schimbarea statutului strategic şi politic al României o dată cu aderarea ţării
noastre la NATO şi UE. Legea siguranţei reprezintă expresia unei societăţi
proaspăt ieşite din dictatura comunistă, cu o viziune mai curând
tradiţionalistă, autarhică, asupra securităţii naţionale. O asemenea abordare
era explicabilă în acele vremuri, când România nu făcea parte din nici o
alianţă, se afla într-un context geopolitic dificil şi se simţea ameninţată din
toate direcţiile.
Amânarea adoptării unei noi
legislaţii în domeniu a determinat SRI să-şi elaboreze propriile norme interne
de restructurare şi, în interiorul cadrului normativ în vigoare, să încerce să
se adapteze la necesitatea de a răspunde provocărilor şi riscurilor actuale de
securitate. Mare parte din serviciile de informaţii din state NATO au demarat
reforme substanţiale după 11 septembrie; în unele state a fost modificată
legislaţia de bază din acest domeniu. Este de aceea un demers foarte important,
care trebuie continuat şi în ţara noastră prin adoptarea unui pachet de legi
care să asigure congruenţa dintre obiectivele politicii de securitate a
României, ameninţările şi vulnerabilităţile actuale şi activitatea serviciilor
de informaţii.
Dacă pe anumite paliere, handicapul
inerent cadrului normativ adoptat în 1991 a putut fi depăşit – spre exemplu, pe
palierul de planificare, management şi restructurare, prin adoptarea în CSAT a
unei noi scheme de organizare a SRI – pe alte domenii, Serviciul are nevoie de
noi norme şi principii pentru a putea continua procesul intern de transformare.
Cel mai concludent exemplu este cel al demilitarizării SRI pentru care este
nevoie de o lege separată privind statutul ofiţerului de informaţii.
Demilitarizarea nu vizează numai trecerea la un nou nomenclator de grade şi
funcţii, ci această schimbare va fi una mult mai profundă, pornind de la
mentalitate, cultură organizaţională şi continuând cu modificarea unui ansamblu
de reguli, regulamente şi proceduri interne. Definirea unui Ghid al carierei
pentru ofiţerul de informaţii este numai un exemplu de modificare structurală
în acest domeniu, extrem de important pentru orice serviciu de informaţii, cel al
resurselor umane.
Dezbaterea privind pachetul de
legi aflat în Parlament – cele patru legi referitoare la organizarea SRI, a
SIE, activitatea de informaţii şi contrainformaţii şi statutul ofiţerului – a
pornit la un moment dat de la o anumită politizare a acelei tensiuni evocate
anterior, dintre libertate şi securitate, dintre acţiune şi control. Cât de
multă putere acorzi serviciilor şi care sunt limitele acesteia? Este o
întrebare legitimă, însă dezbaterile pe marginea sa, nu au condus, din păcate,
la o analiză obiectivă asupra a ceea ce ar trebui să facă serviciile, ci la
crearea unor false dihotomii axate pe evenimenţial, pe „agenda zilei”
(ascultarea telefoanelor e doar un exemplu în acest sens).
Cred că noile legi pot asigura în
viitor şi un control mai bun asupra serviciilor de informaţii, o transparenţă
mai mare în gestionarea resurselor umane (ofiţerii devin funcţionari publici cu
statut special) şi o mai corectă abordare a problematicii riscurilor şi
ameninţărilor de securitate. Acestea sunt în prezent extrem de volatile şi nu
pot fi subsumate sau „încarcerate” într-un cadru normativ strict, ci pot face
obiectul unor documente de planificare de tipul Strategiei de Informaţii care
să se revizuiască periodic. În acest sens, justa măsură între acţiune şi
control poate fi stabilită tocmai printr-un cadru normativ mai flexibil, care
să permită legiferarea matricii funcţionale a instituţiilor de intelligence
într-un stat democratic, dar şi o evaluare a activităţii lor adecvată evoluţiei
fenomenelor de risc din competenţă. O evaluare a SRI spre exemplu, pe baza
îndeplinirii obiectivelor şi gestionării ameninţărilor incluse în viitoarea Strategie
de Informaţii a Serviciului, este mult mai utilă decât o analiză a unor detalii
de funcţionare sau operaţiuni specializate într-o anumită situaţie.
De ce consider că, dincolo de
existenţa unei reale dezbateri în plan internaţional asupra dihotomiei
conceptuale libertate-securitate, drepturi şi limitarea lor, în cazul României,
discuţiile se axează uneori pe o falsă problematizare? În primul rând, pentru
că eficienţa unui serviciu în slujba naţiunii e dată de modul de raportare a sa
la actul de guvernare, la obiectivele politice şi strategice ale statului şi
societăţii. În al doilea rând, pentru că un nou pachet de legi va permite un
control parlamentar mai adecvat dinamicii curente a activităţii de
intelligence. În al treilea rând, pentru că noile legi vor asigura ajustări
suplimentare pentru îmbunătăţirea cooperării SRI cu societatea civilă – extrem
de importantă în prezent. Exemple în acest sens sunt multe. Vorbim de emergenţa
riscurilor la adresa securităţii cibernetice, unde un serviciu de informaţii
poate fi eficient – SRI fiind Autoritate Naţională în acest domeniu – doar în
cooperare cu zona privată, de bussinees şi de cercetare pe protecţia
infrastructurilor informatice. Vorbim de organizarea unor dezbateri publice în
domeniul analizei de risc pentru evaluarea percepţiilor asupra unor evoluţii
geopolitice, vorbim de cooperarea cu beneficiarii de informaţii, inclusiv din
Parlament pe dimensiunea de feed-back asupra informaţiei – cât de utilă şi
relevantă este pentru o anumită politică a statului român, spre exemplu în zona
securităţii energetice sau pe dimensiunea angajării în promovarea stabilităţii
în spaţiul Mării Negre.
Într-un anume sens, ar trebui,
atât în interiorul SRI, cât şi în zona politică, parlamentară şi
guvernamentală, să dezvoltăm o formă de control mult mai eficient asupra activităţii
de informaţii, bazat pe o nouă filosofie – a cooperării dintre
producătorii/furnizorii de intelligence şi consumatorii sau beneficiarii
acesteia. Dacă vrem un serviciu de informaţii responsabil, în termenii
anglo-saxoni „accountable”, în faţa cetăţenilor, trebuie să vedem cum s-au
planificat şi alocat resursele pe acest domeniu şi cu ce rezultate în planul
susţinerii intereselor strategice ale României. În acest domeniu, cooperarea
poate deveni o formă de control democratic mult mai eficientă din perspectiva
statutului şi societăţii.
Sursa: http://www.sri.ro/upload/Rev22dec2008.pdf
Sursa: http://www.sri.ro/upload/Rev22dec2008.pdf
---
PS: Sunt de acord in mare parte cu afirmatiile directorului SRI, insa nu sunt de acord cu schimbarea statului de ofiter cu cel de functionar public cu statut special si nici cu demilitarizarea institutiei. Militarizarea face ca o institutie sa fie mult mai disciplinata, parerea mea, iar acest statut de ofiter, il au toti ofiterii de intelligence din intreaga lume, de ce la noi sa fie altfel ?