Faceți căutări pe acest blog

21 octombrie, 2012

Eficiență în activitatea de intelligence: de la control la cooperare


Material pentru suplimentul revistei 22 „Liberty versus security”


 
George Cristian Maior, director al Serviciului Român de Informaţii
 

Serviciile de informaţii sunt instituţii angrenate într-un „război tăcut”, un război al intelligence în care trebuie să protejeze şi să susţină interesele naţiunii. Într-un asemenea război a deţine şi a exploata informaţiile este critic: este nevoie de eficienţă, de reacţie rapidă, de prognoză şi analiză serioasă pentru a putea contracara riscuri tot mai diverse şi mai complexe, de la terorism sau atacuri cibernetice, la riscurile energetice sau economice.

În orice democraţie consolidată, există o tensiune inerentă între nevoia de libertate a societăţii şi nevoia statului de a îngrădi anumite drepturi individuale în situaţia în care securitatea şi libertatea întregii comunităţi este afectată de anumite riscuri. Acest subiect a făcut nu o dată obiectul dezbaterilor în Congresul SUA (dezbaterile referitoare la Patriot Act), Parlamentul britanic sau cel francez. O asemenea tensiune se translatează la nivelul serviciilor în dihotomia sau raportul, justa măsură, care trebuie găsită între controlul democratic şi eficienţa profesională sau în sens invers, între libertatea de a acţiona într-un lume a războiului informaţiilor, cu o etică deosebită prin ea însăşi, şi limitele care sunt impuse prin regulile şi principiile democraţiei. Un serviciu eficient într-un stat democratic este un serviciu independent politic, care serveşte interesele societăţii şi care este evaluat în termeni de rezultate şi profesionalism.

Transformarea Serviciului Român de Informaţii vizează creşterea acestei eficienţe, a capabilităţilor de a obţine şi analiza informaţiile, de a oferi cunoaştere şi prognoză statului şi cetăţenilor săi în cadrul unei societăţi democratice. De asemenea, modernizarea SRI, începută pe coordonatele „Viziunii Strategice 2007-2010”, include o serie de procese de reformă managerială, debirocratizare, demilitarizare, creştere a nivelului de transparenţă şi a cooperării SRI cu societatea civilă şi mediul academic din România. O astfel de abordare contribuie la consolidarea serviciului, dar acordă şi o substanţă sporită controlului civil asupra sa, deschiderii SRI spre societate, două elemente cheie în gestionarea riscurilor contemporane.

Procesele actuale de schimbare instituţională au demarat, din păcate, într-un context normativ marcat de menţinerea în vigoare a Legii siguranţei naţionale din 1991. Această lege este în prezent desuetă şi nu încorporează principii şi norme derivate din schimbarea statutului strategic şi politic al României o dată cu aderarea ţării noastre la NATO şi UE. Legea siguranţei reprezintă expresia unei societăţi proaspăt ieşite din dictatura comunistă, cu o viziune mai curând tradiţionalistă, autarhică, asupra securităţii naţionale. O asemenea abordare era explicabilă în acele vremuri, când România nu făcea parte din nici o alianţă, se afla într-un context geopolitic dificil şi se simţea ameninţată din toate direcţiile.

Amânarea adoptării unei noi legislaţii în domeniu a determinat SRI să-şi elaboreze propriile norme interne de restructurare şi, în interiorul cadrului normativ în vigoare, să încerce să se adapteze la necesitatea de a răspunde provocărilor şi riscurilor actuale de securitate. Mare parte din serviciile de informaţii din state NATO au demarat reforme substanţiale după 11 septembrie; în unele state a fost modificată legislaţia de bază din acest domeniu. Este de aceea un demers foarte important, care trebuie continuat şi în ţara noastră prin adoptarea unui pachet de legi care să asigure congruenţa dintre obiectivele politicii de securitate a României, ameninţările şi vulnerabilităţile actuale şi activitatea serviciilor de informaţii.

Dacă pe anumite paliere, handicapul inerent cadrului normativ adoptat în 1991 a putut fi depăşit – spre exemplu, pe palierul de planificare, management şi restructurare, prin adoptarea în CSAT a unei noi scheme de organizare a SRI – pe alte domenii, Serviciul are nevoie de noi norme şi principii pentru a putea continua procesul intern de transformare. Cel mai concludent exemplu este cel al demilitarizării SRI pentru care este nevoie de o lege separată privind statutul ofiţerului de informaţii. Demilitarizarea nu vizează numai trecerea la un nou nomenclator de grade şi funcţii, ci această schimbare va fi una mult mai profundă, pornind de la mentalitate, cultură organizaţională şi continuând cu modificarea unui ansamblu de reguli, regulamente şi proceduri interne. Definirea unui Ghid al carierei pentru ofiţerul de informaţii este numai un exemplu de modificare structurală în acest domeniu, extrem de important pentru orice serviciu de informaţii, cel al resurselor umane.

Dezbaterea privind pachetul de legi aflat în Parlament – cele patru legi referitoare la organizarea SRI, a SIE, activitatea de informaţii şi contrainformaţii şi statutul ofiţerului – a pornit la un moment dat de la o anumită politizare a acelei tensiuni evocate anterior, dintre libertate şi securitate, dintre acţiune şi control. Cât de multă putere acorzi serviciilor şi care sunt limitele acesteia? Este o întrebare legitimă, însă dezbaterile pe marginea sa, nu au condus, din păcate, la o analiză obiectivă asupra a ceea ce ar trebui să facă serviciile, ci la crearea unor false dihotomii axate pe evenimenţial, pe „agenda zilei” (ascultarea telefoanelor e doar un exemplu în acest sens).

Cred că noile legi pot asigura în viitor şi un control mai bun asupra serviciilor de informaţii, o transparenţă mai mare în gestionarea resurselor umane (ofiţerii devin funcţionari publici cu statut special) şi o mai corectă abordare a problematicii riscurilor şi ameninţărilor de securitate. Acestea sunt în prezent extrem de volatile şi nu pot fi subsumate sau „încarcerate” într-un cadru normativ strict, ci pot face obiectul unor documente de planificare de tipul Strategiei de Informaţii care să se revizuiască periodic. În acest sens, justa măsură între acţiune şi control poate fi stabilită tocmai printr-un cadru normativ mai flexibil, care să permită legiferarea matricii funcţionale a instituţiilor de intelligence într-un stat democratic, dar şi o evaluare a activităţii lor adecvată evoluţiei fenomenelor de risc din competenţă. O evaluare a SRI spre exemplu, pe baza îndeplinirii obiectivelor şi gestionării ameninţărilor incluse în viitoarea Strategie de Informaţii a Serviciului, este mult mai utilă decât o analiză a unor detalii de funcţionare sau operaţiuni specializate într-o anumită situaţie.

De ce consider că, dincolo de existenţa unei reale dezbateri în plan internaţional asupra dihotomiei conceptuale libertate-securitate, drepturi şi limitarea lor, în cazul României, discuţiile se axează uneori pe o falsă problematizare? În primul rând, pentru că eficienţa unui serviciu în slujba naţiunii e dată de modul de raportare a sa la actul de guvernare, la obiectivele politice şi strategice ale statului şi societăţii. În al doilea rând, pentru că un nou pachet de legi va permite un control parlamentar mai adecvat dinamicii curente a activităţii de intelligence. În al treilea rând, pentru că noile legi vor asigura ajustări suplimentare pentru îmbunătăţirea cooperării SRI cu societatea civilă – extrem de importantă în prezent. Exemple în acest sens sunt multe. Vorbim de emergenţa riscurilor la adresa securităţii cibernetice, unde un serviciu de informaţii poate fi eficient – SRI fiind Autoritate Naţională în acest domeniu – doar în cooperare cu zona privată, de bussinees şi de cercetare pe protecţia infrastructurilor informatice. Vorbim de organizarea unor dezbateri publice în domeniul analizei de risc pentru evaluarea percepţiilor asupra unor evoluţii geopolitice, vorbim de cooperarea cu beneficiarii de informaţii, inclusiv din Parlament pe dimensiunea de feed-back asupra informaţiei – cât de utilă şi relevantă este pentru o anumită politică a statului român, spre exemplu în zona securităţii energetice sau pe dimensiunea angajării în promovarea stabilităţii în spaţiul Mării Negre.

Într-un anume sens, ar trebui, atât în interiorul SRI, cât şi în zona politică, parlamentară şi guvernamentală, să dezvoltăm o formă de control mult mai eficient asupra activităţii de informaţii, bazat pe o nouă filosofie – a cooperării dintre producătorii/furnizorii de intelligence şi consumatorii sau beneficiarii acesteia. Dacă vrem un serviciu de informaţii responsabil, în termenii anglo-saxoni „accountable”, în faţa cetăţenilor, trebuie să vedem cum s-au planificat şi alocat resursele pe acest domeniu şi cu ce rezultate în planul susţinerii intereselor strategice ale României. În acest domeniu, cooperarea poate deveni o formă de control democratic mult mai eficientă din perspectiva statutului şi societăţii.

Sursa: http://www.sri.ro/upload/Rev22dec2008.pdf
                                                 ---
 
PS: Sunt de acord in mare parte cu afirmatiile directorului SRI, insa nu sunt de acord cu schimbarea statului de ofiter cu cel de functionar public cu statut special si nici cu demilitarizarea institutiei. Militarizarea face ca o institutie sa fie mult mai disciplinata, parerea mea, iar acest statut de ofiter, il au toti ofiterii de intelligence din intreaga lume, de ce la noi sa fie altfel ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu