Interesul
pentru lumea spionajului din ultimul sfert de secol, aduce în prim plan
elementul cel mai important de cunoscut și acela este profilul psihoprofesional
al lucrătorului din intelligence. Cum
însă cea mai mare parte din atenția publicului a fost îndreptată spre zona de
acțiune a intelligence-ului, zona
operativă, atunci și în acest material, accentul se va pune pe descrierea spionilor,
acei agenți clandestini care au fost subiectul unui anume gen de literatură și
al unor filme, unele dintre ele chiar renumite, dar care nu întotdeauna i-au
descris așa cum sunt în realitate.
Pentru înțelegerea substratului
unui agent, trebuie menționată și rațiunea formării și infiltrării lor în alte state, aceasta fiind
în scopul obținerii de informații
secrete, influențării anumitor
persoane din conducerea unui stat, dintr-o organizație internațională sau
dintr-o instituție sau companie ce reprezintă interes, în vederea producerii unor avantaje statului (sau angajatorului
privat), dar și pentru dezinformarea
inamicilor și stoparea acțiunilor acestora.
Pentru a putea fi posibile aceste fapte și a obține rezultate pozitive, este
nevoie ca sarcinile, care sunt extrem de riscante, să fie executate de persoane
cu anumite aptitudini și abilități, care vor
aplica în timpul pregătirii lor, principiul marelui pictor, Picasso, care
spunea: „Învață regulile ca un profesionist, ca
să le poți încălca, precum un artist”.
Spuneam despre agenți, că nu sunt descriși
publicului așa cum sunt ei în realitate, fiindcă adevăratul agent de informații nu este genul care se expune în lumina reflectoarelor și nu duce o viață dezordonată, precum
personajele din filmele hollywoodiene. Grandoarea
și servituțile acestei meserii obligându-l la o discreție desăvârșită,
despuiată de orice romantism.[1]
Desigur, există și excepții în care se recurge la romantism sau la infiltrarea într-un
mediu în care trebuie să se expună, tocmai de aceea agentul trebuie să aibe și calități de actor.
Într-un interviu[2]
acordat de fostul ofițer CIA, Lindsay Moran, aceasta afirma despre serviciul
clandestin din care a făcut parte, că acesta caută să recruteze persoane bine motivate, cărora le place să-și asume riscuri, să traiască
și în alte state, asimilându-le cu ușurință cultura, deci și adaptabili, care să aibe capacitatea de a învăța limbi străine și
să fie sociabili, cea din urmă
fiind una dintre cele mai importante caracteristici, care îi permite agentului să
afle informații din surse umane și să facă recrutari.
Referitor la asumarea de riscuri și curaj, scriitorul
Rudyard Kipling, spunea în nuvela sa de spionaj intitulată „Kim”(1901):
„Din
când în când, Dumnezeu dorește nașterea unor oameni... care au în ei o dorință
nestăpânită de a pleca în țări străine, riscându-și viețile pentru a descoperi
necunoscutul.”
În
ciuda tuturor calităților și capacităților cameleonice
- fiind gata oricând să se mute într-0 altă țară, să își schimbe stilul de
viață și identitatea, să aibe o viață dublă în ceea ce privește familia și
prietenii, aceștia neștiind cu ce se ocupă în realitate – agentul nu este un
super-om, un James Bond, ci unul obișnuit,
care apelează la inteligență, actorie,
modestie și nu la gadgeturi și femei frumoase. Ba mai mult, trebuie să fie
o persoană ștearsă, care să nu
prezinte interes pentru nimeni, dar să suscite
interesul într-o discuție, atunci când
trebuie, iar pentru asta trebuie să aibe o cultură
generală vastă.
I.C.
Smith, un fost agent FBI, amintea într-un interviu de cazul unui agent CIA,
Larry Wu-tai Chin, care timp de 30 de ani a lucrat
„pentru” chinezi și care „era mereu gata
să muncească, întotdeauna plăcut, nu părea niciodată interesat să primească
medalii sau felicitări. Se spunea despre el că avea puțină personalitate,
ambiție scăzută însă era de încredere și întotdeauna la dispoziție. Și a fost
eficient pentru 30 de ani. Acesta este genul de spion care este cel mai
eficient.”[3]
Pentru
anumiți agenți, apare însă și o problemă, care a ridicat mereu un semn de întrebare
chiar și din partea publicului, aceasta este moralitatea.
Despre acest subiect,
Desmaretz scria: „Mentalitatea bărbaților
și femeilor „din umbră” scapă de sub
imperiul anumitor reguli ale societății civile, ale unor convenții morale
care nu s-ar putea aplica unor operațiuni clandestine pe care nu e de datoria
noastră să le judecăm. Scopul urmărit
este nobil, pentru că este vorba de interesul național. Acest obiectiv,
suveran prin el însuși, anulează orice constrângere morală sau filozofică,
transcede noțiunile de rău și de bine. În fapt, agentul de informații este înainte
de toate un pragmatic.”[4]
Cu toate acestea, un
alt scriitor, un practician devenit între timp teoretician, Olson M. James, povestea
în cartea sa despre cazul unui cuplu tânăr, care lucra la CIA și care la numai
o săptămână de la intrarea în prima lor operațiune clandestină, au spus că
renunță la tot din simplul motiv că nu pot minți și manipula persoane
nevinovate pentru a își atinge scopul, subliniind că în timpul instruirii lor și-au
mai arătat nemulțumirea față de lipsa de moralitate, dar li s-a spus că totul
va fi bine după ce vor pleca în prima operațiune. [5]
Există deci
și cazuri în care agenții au clacat, renunțând la tot din cauza faptului că nu
puteau minți sau nu se puteau adapta la viața secretoasă și dublă, fața de
familie și prieteni, nu făceau față schimbărilor, stresului, nu puteau lua
decizii rapide în condiții de supraveghere ș.a.
Așadar,
să ajungi un bun spion nu este deloc ușor, pe lângă pasiune, motivație, seriozitate în timpul unei bune
instruiri, trebuie să ai și calități native, care te vor ajuta să faci cu adevărat
istorie.
În loc de concluzie,
menționez sfatul unui specialist în materie de intelligence, care spunea:
„Dacă sunteți un om
calm, educat, cu o bună stăpânire de sine, o judecată practică și o inteligență
peste medie, cu rezistență fizică și morală, aveți toate atuurile pentru a
deveni un specialist în domeniul informațiilor.”[6]
[2]
Moran, Lindsay (2010), interviu disponibil online la:
[3] Smith, I.C. (2009), interviu disponibil online la: http://www.hotnews.ro/stiri-international-6069066-smith-fost-agent-fbi-spionul-perfect-nu-james-bond-vecinul-tacut-modest-alaturi.htm
[4]
Desmaretz, Gerard (2002), Totul
despre spionaj, Polirom, Iasi, p. 10.