SPIONI-PSI,
SUPER-SOLDAȚI, ROBOȚI, NANOTEHNOLOGIE
In zilele
noastre subiectul parapsihologie nu
mai este tabu, ba mai mult, devine un subiect din ce in ce mai captivant pentru
multi dintre noi. Dar pana cand am aflat noi, societatea de rand, tot ce stim despre
acest subiect, cercetatorii din acest domeniu isi testau teoriile, experimentau
si aflau raspunsuri noi.
Nu se stie cu
exactitate cand si cine a inceput primele cercetari stiintifice in acest
domeniu, putem face doar niste presupuneri pe baza materialelor si cartilor
publicate. Personal, cred ca antrenamentele de dezvoltare a capacitatii extrasenzoriale - cum este ea numita- au
inceput cu mult timp inaintea cercetariilor din institutiile actuale. Chiar din istoria relatata in Biblie, aflam ca in acele timpuri existau persoane care aveau aceste daruri: darul clarviziunii, darul
viselor si altele. Asadar, nici Biblia nu exclude aceste fenomene, ci doar separa aceste „puteri”, care ar fi de doua feluri, una incompatibila
cu cealalta:
- In prima categorie s-ar situa persoanele care au aceste capacitati innascute sau li s-au atribuit dupa un timp ( de catre Dumnezeu/ „Energia/Ratiunea Superioara” cum prefera unii). Aceste persoane nu profita de acest har laudandu-se cu el, folosindu-l contracost etc. Despre aceasta categorie nu as putea spune multe pentru ca inca nu se cunosc date suficiente.
- In cea de-a doua categorie, intra cei care folosesc aceste capacitati in scopuri obscure: diavolesti, sau cei care le folosesc in detectarea a "ceva" deci nu neaparat in scop negativ, insa ceea ce ii confera aceasta eticheta "negativ" este faptul ca in prezent majoritatea paranormalilor sunt initiati de catre „maestrii”/ „doctori”/„profesori” care provin din organizatii mai mult decat dubioase. Ca si o coincidenta, la nivelul acestor programe din sfera parapsihologicului, aceste organizatii mondiale au cunostiinte mai avansate decat toti ceilalti cercetatori care nu fac parte din organizatiile respective. Deja stim ca majoritatea institutiilor dintre cele mai prestigioase de cercetare in acest domeniu, ar avea la inceputurile existentei lor chiar membrii ai acestor organizatii, iar in prezent, probabil nu exista domeniu de cercetare in care acestia sa nu faca parte, sau chiar sa conduca programele respective. In acest material o sa ma refer la aceasta categorie, dat fiind faptul ca este categoria dominanta.
In fine, bazandu-ma pe informatii
publice, am scris acest
material in care nu ma refer doar la acest fenomen PSI, ci si la tehnologia care
a avansat in ultimii 100 de ani de parca dintr-o data ne-am desteptat- poate si
aceasta „desteptare” ar avea niste explicatii, dar ar putea parea utopice.
Odata cu razboiul rece, tehnologiile
si programele de cercetare au devenit obiectivele principale. Cu totii,
americanii, rusii, chinezii, englezii dar si altii au inceput o competitie in
tehnologii diverse, experimente si studii printre care si in domeniul cel mai
intrigant- PARAPSIHOLOGIA. Programele din acest domeniu, vizau in primul rand
deslusirea/intelegerea substratului din jurul acestui subiect, asa au ajuns
cercetatorii sa faca tot soiul de experimente pe diferiti subiecti, mai mult
sau mai putin neortodoxe.
Un caz cunoscut de acest gen din SUA, a fost programul
de „control al mintii” ce purta numele de cod: MK- Ultra, despre care se
spune ca a aparut atunci cand SUA a fost cuprinsa de „paranoia” pierderii
monopolului nuclear in favoarea URSS si nu numai.
MK-Ultra a fost un program experimental de
control al mintii, desfasurat sub acoperire in perioada 1950-1973 in cadrul
Diviziei de Informatii Stiintifice al CIA (ulterior in 1963, divizia a
fost incorporata in cadrul Directiei de Stiinta si Tehnologie). Fiind un
program atat de important, colabora cu spitale, universitati, companii
farmaceutice si primea 6 % din totalul fondurilor CIA.
Programul, inceput in anul 1950, a
fost oficial sanctionat in anul 1953, iar in 1964, odata cu schimbarea numelui
de cod in MK-Search, a mai adaugat la lista un obiectiv: crearea unei substante ce ii
putea face pe sovietiicii capturati sa spuna adevarul la interogatoriu. Substanta intitulata: Drogul/serul adevarului. In
anul 1973 a fost oficial inchis pentru ca s-a constatat ca desfasura mai multe
activitati ilegale folosindu-se de subiecti fara ca ei sa stie exact la ce sunt
supusi. Din ce s-a putut afla, metodele folosite constau in manipularea
mentalului si functiilor acestuia prin administrarea de substante psihotrope
(in special LSD) dar si barbiturice, amfetamina, cocaina, marijuana si alte
halucinogene. Pe langa aceste substante, subiectii mai primeau si o terapie
dura, o tortura sub forma unor abuzuri verbale si sexuale- toate acestea aveau
ca scop observarea modului cum mentalul reactioneaza la ele. Nu stim daca
experimentele au mai constat si in alte metode.
Cert este ca precursorul
acestui program a fost unul la care au lucrat cercetatorii nazisti recrutati
de catre americani, care aveau vaste cunostiinte despre metode de „spalare a
creierului” (brainwashing), control al mintii, interogari, modificari
comportamentale etc, ceea ce inseamna Germania nazista a elaborat acest gen de experimente inaintea SUA.
In sustinerea acestei afirmatii, vine chiar un scriitor de acest gen de subiecte, Fonareff Dmitry Nicolaevici, care scrie in cartea sa "Metacontact" ca "in anii '30-'40 in Germania au luat amploare o serie de activitati de cercetare in domeniul psihofiziologiei si geneticii ultrasecrete" si ca "experimentele secrete germane si-au pastrat valoarea pana in zilele noastre" (...) materialele de cercetare, inclusiv rezultatele experimentelor germane sunt unice, incomparabile, iar pentru stiinta- de nepretuit. (...) Dupa terminarea razboiului, toate cercetarile secrete ale Germaniei au revenit invingatorilor."
Acelasi scriitor, ne relateaza si un caz al unui "maestru extrasens", pe nume Serghey Alexeevich Vronskij, ajuns in Germania in anul 1933, care dupa ce este admis la Facultatea de medicina din cadrul Universitatii din Berlin, este transferat la Institutul de Bioradiologie, considerat secret in aceea perioada, numit "Institutia de invatamant nr.25", in care erau pregatiti specialisti cu facultati extra-ordinare, pentru a servi elita hitlerista. Pe langa traditionalele cursuri de medicina, studentilor le erau citite si cursuri de psihoterapie, hipnoza, astrologie. Profesorii lor erau lama tibetani, yoghini indieni, terapeuti chinezi, si astrologi talentati.
Atat in SUA cat si in Uniunea Sovietica au fost cheltuite sume imense pentru desfasurarea acestor programe in domeniul psihotronicii.
In 1972 in SUA, dupa ce Harrold Puthoff i-a testat abilitatile celui care avea aceste capacitati de vedere la distanta, Ingo Swann, la Institutul de Cercetare Standford, acestia au atras atentia celor de la CIA care s-au oferit sa le sponzorizeze un proiect, iar la terminarea sponsorizarii cei doi au fost recrutati de catre cei de la Armata, mai exact de cei de la Fortele aeriene.
In anul 1984, unui barbat cu capacitati de "vedere la distanta", pe nume Joseph McMoneagle i s-a oferit o medalie pentru ca a aflat zeci de informatii pretioase, care pe alte cai nu ar fi fost vreodata posibila aflarea lor.
*
Ar fi o naivitate sa nu credem ca mai exista persoane, programe de cercetare si chiar departamente care se ocupa de culegerea de informatii pe aceste cai neobisnuite si nu doar in SUA, Rusia, China ci si in alte state. Si mai trebuie precizat ca niciodata ofiterul de informatii sa spunem: clasic, nu v-a putea fi inlocuit, nici de tehnologie, nici de spioni- PSI, care, daca exista cu adevarat si tindem sa credem asta, atunci ei exista intr-un nr prea mic pentru a face fata evenimentelor ce se desfasoara cu o rapiditate ametitoare, dar este bine ca un serviciu de informatii sau statul in sine, sa desfasoare, chiar daca pentru inceput, experimental, si acest gen de programe, pentru ca datele culese de aceste persoane, pot completa o serie de necunoscute ce pot aparea in cursul evenimentelor.
*
In fine, in prezent, in SUA, mai multe companii si institutii de cercetare lucreaza deschis/acoperit in acest domeniu. Mi-a atras atentia o compania numita PSI TECH Inc., fondata in 1989, in care se regasesc un grup de specialisti in "vedere la distanta" (remote viewing), cu sediul in Seattle, Washington, care isi revendica chiar localizarea lui Saddam Husein pe aceasta cale neobisnuita.
Nu puteam sa nu remarc simbolurile oculte care se regasesc chiar din logo-ul companiei PSI TECH Inc. si este exact vorba de ceea ce spuneam la inceput legat de cele doua tipuri de spioni-psi..
Directorul general al acestei companii este o femeie pe nume Jonina Dourif (foto), care a participat chiar la o emisiune televizata in care si-a demonstrat capacitatile neobisuite, ea fiind, potrivit site-ului companiei, unul dintre primii civili antrenati in acest domeniu, si a fost de asemenea in trecutul ei unul dintre subiectii experimentelor de cautare si prognozare- PSI.
Revenind la cartea "Metacontact", aflam povestea unui alt extrasens pe nume Nikolai, care de mic copil a manifestat cateva capacitati extrasenzoriale, ceea ce a atras atentia KGB-ului. Astfel ca dupa ce a fost consultat de cativa specialisti, a fost trimis la o "scoala de magi", dupa cum ii relata acesta autorului, iar cand a fost intrebat unde se afla aceasta scoala, acesta i-a raspuns zambind: "N-o s-o vedeti chiar daca veti sta in fata acestei scoli".
Tot extrasens.-ul Nikolai i-a relatat si despre principalele tipuri de informatie: informatia-cunostinte; informatia-preintampinare (survine cu putin timp inainte de intamplarea unui eveniment); informatia-algoritm; informatia- program; informatia-sfat; informatia-ordin. De asemenea pentru a programa o persoana, unui expert ii trebuie doar o distanta de cativa metrii de ea pentru a putea fi supusa interventiei hipnotice, timp in care persoana supusa programarii nici nu realizeaza ce i se intampla in acel moment si nici nu simte vreun discomfort. Mai mult, el poate incepe indeplinirea programului trasat imediat dupa ce va primi o comanda conventionala- un semnal care in constiinta lui va avea efectul unui "declansator" (un sunet, o imagine, o atingere sau orice altceva). Omul nu este capabil sa recunoasca de unul singur programul care i-a fost inregistrat in subconstient, doar un specialist in urma hipnozei regresive poate "scana" memoria umana in timp si sa provoace amintiri care se regasesc la nivelul subconstientului.
In "Metacontact" aflam ca "exista o multime de metode si tehnici de a stoarce informatiile din mintea unor persoane. Operatorul canalului informational-energetic creeaza in gand imaginea unui individ care poate fi trimis in spatele oricaror usi inchise, pentru a putea asista la diverse sedinte sau dezbateri cu caracter confidential. Pasul urmator consta in transmiterea catre constiinta operatorului a continutului discutiilor.
In planurile de viitor ale Academiei NAST din Rusia este prevazuta alcatuirea unui laborator special pentru dezvoltarea facultatilor extra-ordinare ale persoanei, facultati care se vor specializa pe problemele dezvoltarii intuitiei. Nu stim cat de departe este acel viitor, avand in vedere ca presedintele actual Vladimir Putin a anuntat de multe ori ca tara sa va investi in mai multe proiecte de anvergura.
De curand americanii au anuntat ca statul lucreaza la crearea unei armate de super-soldati, care vor fi capabili de auto-regenerare a tesuturilor lezate, vor avea ca si echipamente tehnologie de ultima generatie si care "vor putea chiar si ucide cu gandul" spun unele voci.
In data de 16 august 2009, CNN a anuntat ca serviciile militare americane investesc 4 milioane de dolari pentru o tehnologie care ar permite citirea gandurilor oamenilor. Tehnologie pe care ar permite inclusiv citirea gandurilor soldatilor care au suferit accidente sau traume cranio-cerebrale sau gandurilor prizonierilor de razboi.
Tot in Statele Unite ale Americii, DARPA, Boston Dynamics si alte organizatii mondiale, au inceput, si nu de ieri, sa creeze robotul perfect, care ar putea merge in locul soldatului/spionului in locuri inaccesibile. (foto mai sus, sursa Boston Dynamics).
Expertii in nanotehnologie au anuntat cu 5 ani in urma, ca soldatii vor purta inainte de 2020 armuri nanometrice. Nanotehnologia a avansat foarte mult in ultimii ani, incat savantii preconizeaza ca nu va mai dura mult timp pana cand o serie de boli, pana de curand incurabile, vor putea fi tratate la nivelul atomilor cu aceasta tehnologie. Mai mult decat atat transplantele de organe nu vor mai dura atat de mult pentru ca aceeasi tehnologie vizeaza si crearea de tesuturi si de organe care sa poata inlocui si prelua functiile organului natural.
Vocea Rusiei ne anunta ca „Skolkovo” va fi centrul Rusesc Cuantic (CRC). Oamenii de ştiinţă consideră că tehnologiile cuantice sunt capabile să se reflecte asupra civilizaţiei tot aşa precum apariţia computerelor la sfârşitul secolului trecut.
Nici România nu a stat rau la capitolul parapsihologie, daca este sa ne luam dupa acele surse deschise care ne relateaza istorisiri despre existenta unui asa zis departament ce se ocupa exclusiv cu studierea fenomenului PSI dar si cu antrenarea unor subiecti in acest sens, numit Departamentul Zero. Despre acest subiect s-au scris si niste carti semnate cu pseudonimul: Radu Cinamar.
Pe site-ul Jurnal Paranormal, ce ii apartine lui Vasile Rudan, un specialist in acest domeniu, aflam cam ce vizau cercetarile din Romania, respectiv rezultatele acestora:
În încheiere...
Pe când la noi se discută pe toate canalele de stiri și la toate emisiunile, într-o proportie covârșitoare, aceleași subiecte cu caracter politic, vecinii nostrii și aliații, progresează în stiință și încearcă să ofere un trai mai bun populației de pe urma cercetărilor. Astfel că, România va rămâne mereu în urmă, pentru că nu avem conducatori cu viziune care măcar să remedieze actualele probleme, dar să mai evoluăm în cercetare (care abia dacă mai primește ceva fonduri de la stat).

Oare cand va incepe o "revolutie" cuantica si in Romania ?
PSI- Cazul României
"Nimic nu-i intamplator.
Intamplarea este un adevar nedemonstrat inca."
Nici România nu a stat rau la capitolul parapsihologie, daca este sa ne luam dupa acele surse deschise care ne relateaza istorisiri despre existenta unui asa zis departament ce se ocupa exclusiv cu studierea fenomenului PSI dar si cu antrenarea unor subiecti in acest sens, numit Departamentul Zero. Despre acest subiect s-au scris si niste carti semnate cu pseudonimul: Radu Cinamar.
Pe site-ul Jurnal Paranormal, ce ii apartine lui Vasile Rudan, un specialist in acest domeniu, aflam cam ce vizau cercetarile din Romania, respectiv rezultatele acestora:
Cercetările
din România au vizat două obiective principale:
1.
Căutarea unor modalităţi practice, prin care excedentul bioenergetic existent
la vârsta copilăriei ar putea fi folosit drept „carburant” pentru comunicaţii
extrasenzoriale;
2.
Dacă copiii cu dotare genetică superioară pentru comunicaţii extrasezoriale
prezintă detalii fizice exterioare, ce ar putea facilita identificarea
operativă a acestora.
Studiile
româneşti au semnalat posibilitatea conversiunii potenţialului bioenergetic
execendentar în suport energetic pentru comunicaţii telepatice şi detecţii
extrasenzoriale. Totodată, s-a relevat existenţa unor detalii fizice
particulare la copiii un un înalt potenţial extrasenzorial, înclusiv în zonele
din spatele genunchilor, menţionate de cercetătorii americani de la
departamentul de psihiatrie al Universităţii Cornell din New York.
Prin
studiile făcute de cercetători români, a fost înlesnită identificarea operativă
a copiilor cu pontenţial extrasenzitiv ridicat, ce a dus la performanţe
superioare pe plan mondial în domeniul comunicaţiei telepatice şi ale detecţiei
extrasenzoriale. În afara succeselor înregistrate care au fost clasificate de
către M.Ap.N., copiii extrasenzitivi triaţi după acest sistem au reuşit
următoarele performanţe:
-
Au stabilit trei recorduri mondiale în domeniul comunicaţiei telepatice, cu un
nivel de eficienţă la recepţie telepatică de 96%, 98% şi 100%. (La telepaţii
adulţi, nivelul de eficienţă era de maximum 37%);
-
Au localizat extrasenzorial, cu o precizie de plus/minus 10 milimetri, vestigii
arheologice existente în profunzimea solului şi alte neomogenităţi ale subsolului.
O parte dintre copiii extrasenzitivi au dezvoltat totodată vederea prin medii
solide netransparente şi au descris formele şi impresiunile ceramicii existente
în subsol;
-
Au demonstrat că este posibilă detectarea extrasenzorială a unor urme remanențe
invizibile ale unor obiecte, ce au fost puse timp de 5 – 6 secunde pe suprafeţe
plane. („Fantomele” obiectelor s-au menţinut zile în şir, fiind detectabile pe
căi extrasenzoriale.)
S-a
observat totodată că în urma antrenamentelor extrasenzoriale, copiii se
dezvoltau mai armonios din punct de vedere fizic, iar notele pe care le luau la
şcoală creşteau proporţional cu durata de timp alocată antrenamentelor.
*
Din
pacate, in urma unei demonstratii experimentale facuta in anii ’70, in timpul
careia doi copii telepati reusisera de trei ori consecutiv sa transmita si sa
receptioneze mesaje complexe cu aparent incredibila acuratete de 100%,
printr-un ordin venit „de sus” pregatirea acestora a fost sistata. Interesanta
a fost concluzia ce a dus la acel controversat deznodamant, careia ii daduse
glas un tovaras in civil, participant la experimentele mentionate: „Dumneata
pregatesti aici viitori spioni, ce vor scotoci cu puterea gandului subsolul
patriei si vor vinde secretele noastre geologice unor agenturi straine!” Si
astfel s-a pus punct unor initiative ce vizau investigarea si valorificarea
fantasticului potential cerebral al copiilor. Se stia cu certitudine ca la varsta
copilariei, omul detine zeci de milioane de neuroni in plus fata de varsta
adulta, neuroni ce se pierd in perioada scolarizarii prin neutilizarea
acestora. Iar intre cele cateva zeci de milioane de neuroni activi ce se pierd
de-a surda, sunt posibile miliarde de conexiuni ce ar putea imbogati
substantial programul „hard disk”-ului cerebral uman. Va dati seama ce zestre
genetica formidabila pierde omul, din cauza propriei sale ignorante? Am lucrat
cu copii care obtinusera performante exceptionale. Vizualizau mental cavitati
subterane si alte neomogenitati ale subsolului, localizau cu precizie vestigii
arheologice aflate sub nivelul solului, descriau pana si inciziile de pe
fragmente de ceramica aflate in pamant.
Ramane
de neinteles „amnezia” de care dau dovada autorii romani de literatura de
specialitate, cand mentioneaza in lucrarile lor ca in prezent, pe plan mondial,
performantele atinse in comunicatii telepatice depasesc procentul de 80%
acuratete la receptia mesajului, fara sa precizeze faptul notoriu ca este vorba
de performante romanesti, realizate anterior celor rusesti si americane.
În încheiere...
Pe când la noi se discută pe toate canalele de stiri și la toate emisiunile, într-o proportie covârșitoare, aceleași subiecte cu caracter politic, vecinii nostrii și aliații, progresează în stiință și încearcă să ofere un trai mai bun populației de pe urma cercetărilor. Astfel că, România va rămâne mereu în urmă, pentru că nu avem conducatori cu viziune care măcar să remedieze actualele probleme, dar să mai evoluăm în cercetare (care abia dacă mai primește ceva fonduri de la stat).
Autor: CRISS C.
SECURITATEA ROMÂNIEI - Fii patriot! Iubeste-ti tara !
RăspundețiȘtergere- “sistemul securităţii naţionale” – reprezintă ansamblul autorităţilor publice cu statut autonom, precum şi alte instituţii investite legal să desfăşoare activităţi de informaţii, contrainformaţii şi de securitate.

RăspundețiȘtergereMulți caută senzaționalul în acest domeniu, alții exagerează, și majoritatea fabulează. Romania nu a deținut, nu deține și nici nu va putea în viitor să dețină tehnologii înalte, este o zonă de unde se extrag minereuri, iar dacă se fac proteste se trimit trupe americane de protecție a unor așa ziși investitori, iar în contrapartidă se basculează toate rebuturile, alimentele expirate și contaminate, în timp ce cei ce ne conduc fac orice mai puțin respectarea constituției nu o fac. Eu am testat mai mulți așa ziși experți în domeniu, iar rezultatele sunt de necomentat. România este țara unde cu cât faci mai mult pentru ea, te recompensează cu foarte puțin sau chiar te scoate dator, unde ultimile păduri virgine din Europa sunt tăiate și făcute bușteni, pentru a se face bani și pentru oamenii lor.
RăspundețiȘtergere