Un pas catre o cultura solida de securitate la nivelul societatii civile

                              

  De curand, Serviciul Roman de Informatii si-a lansat noul site: modern si  dinamic, cu mult mai multe informatii ajutatoare. Cu alte cuvinte: un site pe placul tuturor !

 

                                                                                                          ***

        Din punctul meu de vedere, cel mai important aspect pe care l-am remarcat in continutul acestui site, a fost accentul care se pune pe parteneriatul dintre mediul public si cel privat, intre Institutia SRI si mediul privat (think tank-uri, specialisti din  mediul academic sau nu), in vederea promovarii culturii de securitate si nu numai:

"Parteneriatele dezvoltate de Serviciul Român de Informaţii cu societatea civilă şi mediul academic se axează pe promovarea educaţiei, cercetării şi a culturii de securitate."

Nu am putut sa nu remarc dezvoltarea sectiunii "CARIERE", prin acel instrument de verificare a aptitudinilor:

Il poti accesa aici

                                         

       Mi-au placut chiar si acele "Marturii din interior", dupa modelul preluat de la prestigioase Servicii de Intelligence:
                                                                    

"Cine suntem? De unde venim? Cum lucrăm? Întrebări importante care primesc răspunsuri de la ofițeri activi ai Serviciului Român de Informații. Intră pentru a vedea clipurile video:"

Accesati link-ul care va directioneaza pe site-ul SRI-ului, in sectiunea "Marturii din Interior" 

                                           

Aceasta initiativa, ce marcheaza inceputul unui lung proces de cultura de securitate ce vizeaza societatea civila, este de apreciat!

                                         

In incheiere, doresc sa il citez inca o data pe Directorul SRI, George Cristian Maior, care in cartea coordonata de acesta: UN RAZBOI AL MINTII (pe care v-o recomand tuturor, chiar si celor care nu sunteti pasionati de intelligence!), afirma:

 

"Educatia in domeniul securitatii este esentiala in Romania de azi si se adreseaza atat generatiilor actuale, cat si celor care vin din urma, liderilor in devenire si liderilor care abia se formeaza. De aceste generatii, de viitorul uman al tarii, depinde in cele din urma perspectiva strategica in care ne vom plasa in secolul XXI."

 

 

Eficiență în activitatea de intelligence: de la control la cooperare

Material pentru suplimentul revistei 22 „Liberty versus security”

 

George Cristian Maior, director al Serviciului Român de Informaţii

 

Serviciile de informaţii sunt instituţii angrenate într-un „război tăcut”, un război al intelligence în care trebuie să protejeze şi să susţină interesele naţiunii. Într-un asemenea război a deţine şi a exploata informaţiile este critic: este nevoie de eficienţă, de reacţie rapidă, de prognoză şi analiză serioasă pentru a putea contracara riscuri tot mai diverse şi mai complexe, de la terorism sau atacuri cibernetice, la riscurile energetice sau economice.

În orice democraţie consolidată, există o tensiune inerentă între nevoia de libertate a societăţii şi nevoia statului de a îngrădi anumite drepturi individuale în situaţia în care securitatea şi libertatea întregii comunităţi este afectată de anumite riscuri. Acest subiect a făcut nu o dată obiectul dezbaterilor în Congresul SUA (dezbaterile referitoare la Patriot Act), Parlamentul britanic sau cel francez. O asemenea tensiune se translatează la nivelul serviciilor în dihotomia sau raportul, justa măsură, care trebuie găsită între controlul democratic şi eficienţa profesională sau în sens invers, între libertatea de a acţiona într-un lume a războiului informaţiilor, cu o etică deosebită prin ea însăşi, şi limitele care sunt impuse prin regulile şi principiile democraţiei. Un serviciu eficient într-un stat democratic este un serviciu independent politic, care serveşte interesele societăţii şi care este evaluat în termeni de rezultate şi profesionalism.

Transformarea Serviciului Român de Informaţii vizează creşterea acestei eficienţe, a capabilităţilor de a obţine şi analiza informaţiile, de a oferi cunoaştere şi prognoză statului şi cetăţenilor săi în cadrul unei societăţi democratice. De asemenea, modernizarea SRI, începută pe coordonatele „Viziunii Strategice 2007-2010”, include o serie de procese de reformă managerială, debirocratizare, demilitarizare, creştere a nivelului de transparenţă şi a cooperării SRI cu societatea civilă şi mediul academic din România. O astfel de abordare contribuie la consolidarea serviciului, dar acordă şi o substanţă sporită controlului civil asupra sa, deschiderii SRI spre societate, două elemente cheie în gestionarea riscurilor contemporane.

Procesele actuale de schimbare instituţională au demarat, din păcate, într-un context normativ marcat de menţinerea în vigoare a Legii siguranţei naţionale din 1991. Această lege este în prezent desuetă şi nu încorporează principii şi norme derivate din schimbarea statutului strategic şi politic al României o dată cu aderarea ţării noastre la NATO şi UE. Legea siguranţei reprezintă expresia unei societăţi proaspăt ieşite din dictatura comunistă, cu o viziune mai curând tradiţionalistă, autarhică, asupra securităţii naţionale. O asemenea abordare era explicabilă în acele vremuri, când România nu făcea parte din nici o alianţă, se afla într-un context geopolitic dificil şi se simţea ameninţată din toate direcţiile.

Amânarea adoptării unei noi legislaţii în domeniu a determinat SRI să-şi elaboreze propriile norme interne de restructurare şi, în interiorul cadrului normativ în vigoare, să încerce să se adapteze la necesitatea de a răspunde provocărilor şi riscurilor actuale de securitate. Mare parte din serviciile de informaţii din state NATO au demarat reforme substanţiale după 11 septembrie; în unele state a fost modificată legislaţia de bază din acest domeniu. Este de aceea un demers foarte important, care trebuie continuat şi în ţara noastră prin adoptarea unui pachet de legi care să asigure congruenţa dintre obiectivele politicii de securitate a României, ameninţările şi vulnerabilităţile actuale şi activitatea serviciilor de informaţii.

Dacă pe anumite paliere, handicapul inerent cadrului normativ adoptat în 1991 a putut fi depăşit – spre exemplu, pe palierul de planificare, management şi restructurare, prin adoptarea în CSAT a unei noi scheme de organizare a SRI – pe alte domenii, Serviciul are nevoie de noi norme şi principii pentru a putea continua procesul intern de transformare. Cel mai concludent exemplu este cel al demilitarizării SRI pentru care este nevoie de o lege separată privind statutul ofiţerului de informaţii. Demilitarizarea nu vizează numai trecerea la un nou nomenclator de grade şi funcţii, ci această schimbare va fi una mult mai profundă, pornind de la mentalitate, cultură organizaţională şi continuând cu modificarea unui ansamblu de reguli, regulamente şi proceduri interne. Definirea unui Ghid al carierei pentru ofiţerul de informaţii este numai un exemplu de modificare structurală în acest domeniu, extrem de important pentru orice serviciu de informaţii, cel al resurselor umane.

Dezbaterea privind pachetul de legi aflat în Parlament – cele patru legi referitoare la organizarea SRI, a SIE, activitatea de informaţii şi contrainformaţii şi statutul ofiţerului – a pornit la un moment dat de la o anumită politizare a acelei tensiuni evocate anterior, dintre libertate şi securitate, dintre acţiune şi control. Cât de multă putere acorzi serviciilor şi care sunt limitele acesteia? Este o întrebare legitimă, însă dezbaterile pe marginea sa, nu au condus, din păcate, la o analiză obiectivă asupra a ceea ce ar trebui să facă serviciile, ci la crearea unor false dihotomii axate pe evenimenţial, pe „agenda zilei” (ascultarea telefoanelor e doar un exemplu în acest sens).

Cred că noile legi pot asigura în viitor şi un control mai bun asupra serviciilor de informaţii, o transparenţă mai mare în gestionarea resurselor umane (ofiţerii devin funcţionari publici cu statut special) şi o mai corectă abordare a problematicii riscurilor şi ameninţărilor de securitate. Acestea sunt în prezent extrem de volatile şi nu pot fi subsumate sau „încarcerate” într-un cadru normativ strict, ci pot face obiectul unor documente de planificare de tipul Strategiei de Informaţii care să se revizuiască periodic. În acest sens, justa măsură între acţiune şi control poate fi stabilită tocmai printr-un cadru normativ mai flexibil, care să permită legiferarea matricii funcţionale a instituţiilor de intelligence într-un stat democratic, dar şi o evaluare a activităţii lor adecvată evoluţiei fenomenelor de risc din competenţă. O evaluare a SRI spre exemplu, pe baza îndeplinirii obiectivelor şi gestionării ameninţărilor incluse în viitoarea Strategie de Informaţii a Serviciului, este mult mai utilă decât o analiză a unor detalii de funcţionare sau operaţiuni specializate într-o anumită situaţie.

De ce consider că, dincolo de existenţa unei reale dezbateri în plan internaţional asupra dihotomiei conceptuale libertate-securitate, drepturi şi limitarea lor, în cazul României, discuţiile se axează uneori pe o falsă problematizare? În primul rând, pentru că eficienţa unui serviciu în slujba naţiunii e dată de modul de raportare a sa la actul de guvernare, la obiectivele politice şi strategice ale statului şi societăţii. În al doilea rând, pentru că un nou pachet de legi va permite un control parlamentar mai adecvat dinamicii curente a activităţii de intelligence. În al treilea rând, pentru că noile legi vor asigura ajustări suplimentare pentru îmbunătăţirea cooperării SRI cu societatea civilă – extrem de importantă în prezent. Exemple în acest sens sunt multe. Vorbim de emergenţa riscurilor la adresa securităţii cibernetice, unde un serviciu de informaţii poate fi eficient – SRI fiind Autoritate Naţională în acest domeniu – doar în cooperare cu zona privată, de bussinees şi de cercetare pe protecţia infrastructurilor informatice. Vorbim de organizarea unor dezbateri publice în domeniul analizei de risc pentru evaluarea percepţiilor asupra unor evoluţii geopolitice, vorbim de cooperarea cu beneficiarii de informaţii, inclusiv din Parlament pe dimensiunea de feed-back asupra informaţiei – cât de utilă şi relevantă este pentru o anumită politică a statului român, spre exemplu în zona securităţii energetice sau pe dimensiunea angajării în promovarea stabilităţii în spaţiul Mării Negre.

Într-un anume sens, ar trebui, atât în interiorul SRI, cât şi în zona politică, parlamentară şi guvernamentală, să dezvoltăm o formă de control mult mai eficient asupra activităţii de informaţii, bazat pe o nouă filosofie – a cooperării dintre producătorii/furnizorii de intelligence şi consumatorii sau beneficiarii acesteia. Dacă vrem un serviciu de informaţii responsabil, în termenii anglo-saxoni „accountable”, în faţa cetăţenilor, trebuie să vedem cum s-au planificat şi alocat resursele pe acest domeniu şi cu ce rezultate în planul susţinerii intereselor strategice ale României. În acest domeniu, cooperarea poate deveni o formă de control democratic mult mai eficientă din perspectiva statutului şi societăţii.

Sursa: http://www.sri.ro/upload/Rev22dec2008.pdf

                                                 ---

 

PS: Sunt de acord in mare parte cu afirmatiile directorului SRI, insa nu sunt de acord cu schimbarea statului de ofiter cu cel de functionar public cu statut special si nici cu demilitarizarea institutiei. Militarizarea face ca o institutie sa fie mult mai disciplinata, parerea mea, iar acest statut de ofiter, il au toti ofiterii de intelligence din intreaga lume, de ce la noi sa fie altfel ?

UN RAZBOI AL MINTII- Intelligence, servicii de informatii si cunoastere strategica in secolul XXI

Aceasta carte m-a surprins placut !

 

Imi permit sa extrag cateva citate edificatorii din "Cuvant-Inainte", scris de ambasadorul George Cristian Maior, in prezent Director al Serviciului Roman de Informatii :

 

" Cartea deschide o perspectiva unica in Romania asupra mecanismelor interne ale muncii de informatii, rolul analistilor si ofiterilor operativi in cadrul unui ciclu de intelligence, produselor informative oferite liderilor si decidentilor politici sau perspectivelor spionajului si contraspionajului in noua era a globalizarii".

 

  *

 

                    "Sper cu indreptatire ca aceasta carte va deschide asemenea dezbateri si va contribui la promovarea "intelligence", dar si a "inteligentei" de securitate, atat la nivelul elitelor noastre politice si culturale, cat si al studentilor, profesorilor si cercetatorilor din universitati.

                    Publicul larg are sansa de a intelege mai bine "fabrica" interna a informatiilor secrete, rolul ofiterilor de intelligence, interactiunea serviciilor cu aparatul statal si societatea si, mai ales, importanta acestui domeniu vital pentru securitatea nationala, caracterul sau unic prin expertiza speciala pe care o ofera decidentilor si prin faptul ca este "prima linie a frontului" in fata complexelor amenintari contemporane. Educatia in domeniul securitatii este esentiala in Romania de azi si se adreseaza atat generatiilor actuale, cat si celor care vin din urma, liderilor in devenire si liderilor care abia se formeaza. De aceste generatii, de viitorul uman al tarii, depinde in cele din urma perspectiva strategica in care ne vom plasa in secolul XXI."

George Cristian Maior

Bucuresti, Septembrie 2010

 

 

*

 

Trebuie mentionat ca in aceasta carte se reunesc articolele mai multor persoane(G.C Maior, Ioan Mircea Pascu, Mihaela Matei, Sebastian Dancu, F.Coldea, Ionel Nitu, Niculae Iancu, Gabriel Sebe, Sergiu Medar,Valentin Filip, Remus I. Stefureac dar si Stejarel Olaru(cu al carui material nu sunt de acord pentru ca parerea mea nu s-a schimbat despre CNSAS), Florina Cristiana(Cris) Matei) , coordonatorul volumului fiind George Cristian Maior.


 

Cartea spionilor. O enciclopedie a spionajului

O enciclopedie simpatica pentru tinerii pasionati de spionaj

 

Cele 11 reguli in spionaj:

 

 

Romania are nevoie de o urgenta renastere

România are nevoie de o urgenta
renastere - fiindca pentru revigorare
e deja cam târziu - a stimei de
sine si a raspunderii întru iubire de
neam. Suna prost si pompos, dar
pâna si cuvintele par sa fi ramas
obosite si prafuite în fata desertului
spiritual al momentului.

Orice
voluntar mai inspirat este binevenit
sa preia ideile acestea si sa le dea un
ton mai bun. Iar daca poate si are
mijloacele oficiale de a le
transforma într-un demers coerent
de renastere a mândriei nationale
autentice si de bun simt, respectiv
de crestere a stimei de sine a
românilor, este cu adevarat datoria
lui sa o faca. 

(SRI- Revista Intelligence, 2009)

SFATURI pentru tinerii ofiteri SIE sau pentru cei care opteaza pentru aceasta profesie

(...)- Revista Periscop

 

Întrebare: Fiindcă aţi adus vorba, cam ce recomandări aţi avea pentru tinerii ofiţeri de Informaţii Externe sau cei care optează pentru această profesie?

 

Răspuns: Apreciez că spre deosebire de ofiţerii care lucrau înainte de 1989, actualii ofiţeri ai SIE pot găsi sprijin masiv printre sutele de mii – milioanele de români care s-au răspândit în lume.

          

              Aşa încât, o primă recomandare ar fi să studieze atent şi să gândească profund la conţinutul şi importanţa activităţii SIE, condiţiile ce trebuie să le îndeplinească ofiţerii riscurile şi rigorile acestei profesii. Am spus-o la reuniunea de la Asociaţie din 2011 că pe mine – care trăisem 20 de ani ca ofiţer de Informaţii Externe – expunerea publică a fostului director al SIE, M.R.Ungureanu din urmă cu vreo doi ani m-a umplut de mândrie. De asemenea, să studieze şi să înţeleagă bine orientările privind activitatea prezentă şi de viitor a SIE, care au fost publicate şi în revista "Periscop".

             

              Ofiţerii începători şi cei care optează pentru această profesie să fie ferm convinşi că toate sentimentele şi gândurile lor se vor integra devotamentului faţă de patria noastră şi poporul român, în orice conjunctură internă şi internaţională. Să înţeleagă că slujirea Interesului Naţional a fost, este şi va rămâne scopul fundamental al activităţii de informaţii externe, că patriotismul lor (mai puţin ori chiar deloc afişat public) să fie axat pe interesele majore ale ţării şi alianţelor internaţionale din care ţara noastră face parte, interese ce converg în mod cert către propăşirea poporului român, înţelegerea şi cooperarea între popoarele noastre.

        

              Să fie în măsură să suporte disciplina şi rigorile severe ale muncii de spionaj, precum şi însemnate restrângeri ale libertăţii proprii şi ale vieţii personale. Să înţeleagă că în activitatea lor trebuie păstrat secretul desăvârşit, în primul rând al documentelor şi acţiunilor operative, să nu fie lăudăroşi şi palavragii, ci tăcuţi, aşa cum recomanda Talleyrand.

            

             Să nu fie ispitiţi de dorinţa de a ajunge să lucreze şi să trăiască numai în ţări ca SUA, Canada, Japonia etc. (ţinte miracol înainte de 1989), întrucât s-ar putea să fie trimişi în ţări mai slab dezvoltate cu condiţii mai puţin civilizate şi mai grele decât cele de la noi şi vor trebui să execute ordinul. Să aibă priceperea, tăria şi abilitatea de a se adapta oricăror condiţii de activitate şi de viaţă.

       

            Să aibă o cultură generală cât mai bogată, între care şi cunoaşterea corespunzătoare a cel puţin două limbi străine, zic eu, să aibă predilecţie în a urmări evenimente majore cotidiene şi felul cum sunt analizate şi interpretate de marii analişti pe plan intern şi extern. Să aibă capacitatea de a căuta şi reţine informaţiile şi de a le aprecia în mod corespunzător.

     

            Să-şi însuşească bine cultura şi tehnica muncii de spionaj. Să studieze evoluţiile activităţii de intelligence şi de influenţă în exterior, desfăşurate de către înaintaşii noştri începând cu "cârtiţele" de la Roma ale lui Burebista şi Decebal, acţiunile de culegere de informaţii de la Constantinopol, Petrograd şi Viena duse de marii demnitari ai celor trei Principate Româneşti şi din întreaga istorie modernă şi contemporană a României.

             

              Consider obligatorii cunoaşterea temeinică a istoriei poporului nostru şi evoluţiei relaţiilor cu popoarele vecine şi ale altor ţări. De asemenea, cunoaşterea istoriei ţărilor în care vor fi trimişi să lucreze ca ofiţeri, documentarea asupra trăsăturilor esenţiale ale locuitorilor acelor ţări, obiceiuri, datini etc. Să cunoască şi evoluţia relaţiilor ţării noastre cu ţara respectivă şi, foarte important, evoluţii şi confruntări în activităţi de informaţii externe – spionaj.

             

             În orice ţară străină vor lucra şi cu orice serviciu de contrainformaţii se vor confrunta (mai puternic ori mai slab) să pornească de la adevărul că activitatea de informaţii externe – spionaj, reprezintă în primul rând o emulaţie, o luptă între inteligenţe, pregătire profesională, abilităţi, curaj şi conştiinţa justeţei cauzei pentru care este dusă. Să studieze datele existente în Centrala SIE despre ţara respectivă, iar pe timpul activităţii lor să completeze această documentaţie.

             

                Să cunoască legislaţia de bază a ţării în care urmează să lucreze, îndeosebi legile pe care – pentru îndeplinirea misiunii – urmează să le încalce sau în dirijarea agenţilor să facă ilegalităţi. Pe cât posibil să se documenteze şi asupra unor "chichiţe" (prevederi normative mai puţin clare şi interpretabile) care în situaţii de forţă majoră ar putea fi folosite (dar să nu se ajungă în astfel de situaţii).

            

                Să se pregătească bine în problemele activităţii ce urmează să o desfăşoare pe linia acoperirii. La vremea mea, mulţi colegi neglijau această obligaţie şi nu era bine, activitatea de acoperire foloseşte foarte mult ofiţerilor de Informaţii Externe în munca lor specială.

                  

              Să acorde multă grijă comportamentului în viaţa de familie, în determinarea soţiilor, care trebuie să înţeleagă, să se obişnuiască în privinţa prezenţei mai restrânse a soţilor lor la viaţa de familie de zi cu zi, în raport cu alţi colegi de muncă. Acelaşi lucru rămâne valabil şi pentru ofiţerii-femei ai unităţii. Şi asta, chiar dacă, acum, reglementările generale în domeniul muncii sunt mai permisive.

           

 

gl.bg.(r) Petru Neghiu (DIE)

sursa: Revista Periscop, ACMRR-SIE

Pacepa- Tradarea si efectele negative asupra DIE

Evoluţia postdecembristă a activităţii de informaţii externe s-a desfăşurat în condiţii din cele mai grele. Consecinţele trădării din iulie 1978, a generalului Pacepa (foto) şi mai ales (după opinia mea) ale măsurilor nechibzuite – idioate chiar – luate atunci, împotriva ofiţerilor de informaţii externe nu fuseseră depăşite până în 1989. Rechemarea, imediat după actul trădării, "urgentă" şi în bloc a rezidenţilor din străinătate, urmată de alte rechemări "urgente", îndepărtarea din serviciu a sute de ofiţeri cu experienţă în muncă a destrămat aparatul şi, cu atât mai grav, o mare parte din reţeaua informativă externă. A trebuit să se renunţe la mulţi din agenţii străini valoroşi şi devotaţi care au fost puşi chiar în pericol. Astfel de măsuri, sesizate, bineînţeles de contrainformaţiile străine au fost de natură să confirme unele declaraţii ale trădătorului.

 

 

gl.bg.(r) Petru Neghiu (DIE)

 

sursa: Periscop(ACMRR- SIE)

Eugen Cristescu, şeful S.S.I

Eugen Cristescu, şeful S.S.I. -

„Omul de taină al Mareşalului

Col (r) Paul Carpen

Eroii ucişi, trădătorii preamăriţi! DE CE?

De ce pentru Pacepa, generalul-trădător de ţară, s-a găsit, reţeta „rejudecării” strâmbe, instrumentate la comandă externă? I s-au dat înapoi epoleţii, stelele şi „bruma de bani” adunată „cu sudoarea frunţii”. De ce pentru Eugen Cristescu nu se poate face, măcar acum, o judecată dreaptă? Alături de el, de ce nu sunt reabilitaţi toţi ceilalaţi şefi de direcţii centrale din S.S.I.: colonelul Ion Lissievici, colonelul Traian Borcescu, Gheorghe Cristescu şi mulţii alţii? Este la fel de valabil şi pentru ofiţerii D.S.S. de pe frontul invizibil, care au slujit Ţara cu cinste şi devotament. Astăzi sunt huliţi şi hăituiţi. Intelligence-ul românesc are nevoie de modele reale, bazate pe adevăr, nu pe minciunile care umplu ecranele televizoarelor, preamărind pe protagonistul trădării de la 23 august 1944. Principalului responsabil al suferinţelor Neamului Românesc de după Al Doilea Război Mondial i se înalţă osanale, iar eroii neamului sunt ucişi în fiecare zi. Cine beneficiază astăzi de marea nedreptate comisă de aşa-numitul „Tribunal al Poporului”? De ce nu chemăm „Trecutul la judecata Istoriei!” (Ion Măldărescu)

Omul de taină al Mareşalului

Având o viziune modernă asupra interpretării surselor, prof. univ. dr. Cristian Troncotă, redutabil specialist în ceea ce priveşte istoria serviciilor secrete, consideră că atunci când tratează subiecte din istoria contemporană, lucrările ştiinţifice pe teme istorice nu rezistă mult de-a lungul anilor. Descoperirea unor noi izvoare istorice, apariţia altor lucrări pe teme apropiate, impun autorilor să revină asupra a ceea ce au scris. Aşa se face că, după ce publicase o excelentă monografie dedicată lui Eugen Cristescu[[1]], a revenit, după 11 ani, cu o nouă lucrare pe aceeaşi temă.[[2]]

Este un merit deosebit al profesorului Cristian Troncotă să reia tema activităţilor desfăşurate de S.S.I. în cei patru ani cât la conducere s-a aflat Eugen Cristescu, omul devenit legendă încă din timpul vieţii sale. Au fost ani de cumpănă pentru România. Eugen Cristescu a preluat conducerea S.S.I. imediat după ce ţara pierduse, rând pe rând, teritorii către mai toţi vecinii săi şi şi-a încheiat activitatea atunci când ţara se angaja, alături de puterile învingătoare, în războiul contra Germaniei şi Ungariei, război la sfârşitul căruia - din raţiuni politice contrare logicii elementare - a fost declarată stat învins. Sunt numeroase fraze memorabile care apar în lucrările lui Cristian Troncotă. Este posibil ca unele dintre ele să intre în memoria colectivă, uitându-se peste ani cui anume aparţin. Cu certitudine, o asemenea frază este şi următoarea: „Dacă nu am reuşit până acum să ridicăm tuturor eroilor câte un monument, [...] atunci să le mutăm soclurile din pieţele publice, încă inaccesibile pentru ei, în sufletele noastre. Numai aşa - subliniază istoricul - vom dovedi că noi, românii, ne preţuim înaintaşii, că ştim să fim uniţi şi să învăţăm din istorie.” Scriind monografii dedicate celor care, în ordine, au condus serviciul de informaţii al ţării - Lihail Moruzov, Eugen Cristescu, Ion Lissievici - Cristian Troncotă transpune în fapt acest crez, ridicând în sufletele noastre monumente pentru eroii cărora, în ceasuri de cumpănă, naţiunea nu a ştiut să le fie recunoscătoare. Când vom ajunge la nivelul statului evreu, care a clădit un monument impresionant în memoria celor care s-au jertfit pe frontul secret, atunci vom dovedi şi noi că înţelegem rostul fiecărui oştean pus să apere interesele ţării. Se poate face fie ca soldat care mânuieşte mitraliera, fie ca ofiţer care mânuieşte informaţia secretă. Până când nu vom învăţa toate acestea, ne rămân doar insulele de lumină din lucrările corecte despre instituţie şi oamenii ei.

Amplul studiu „Omul de taină al Mareşalului” aduce în atenţia cititorului un şir de fapte istorice care constituie pilde pentru trăitorii contemporani. Sunt numeroase evenimentele majore ale anilor 1940-1944 în care a fost implicat S.S.I. şi considerăm semnificativ faptul că, în cadrul acestora, instituţia a acţionat pozitiv, în concordanţă cu mersul istoriei şi cu interesele majore ale naţiunii. Câteva dintre aceste situaţii sunt pe larg prezentate în carte: opoziţia faţă de mişcarea legionară, îndeosebi rolul hotărâtor al S.S.I. în reprimarea rebeliunii din ianuarie 1941, neparticiparea la evenimentele nedorite de la Iaşi şi Odesa (iunie, respectiv octombrie 1941)[[3]], sprijinirea în secret, a comunităţii evreieşti, colaborarea informativă de pe poziţii egale cu mult mai marele şi celebrul Abwehr, contractul cu serviciile secrete anglo-americane şi protejarea - până la încheierea războiului - a ofiţerilor britanici din grupul „Autonomous” (paraşutaţi în decembrie 1943 şi arestaţi imediat[[4]], protejarea unor personalităţi politice româneşti din aşa-zisa opoziţie. Din noianul de întâmplări ale vremii, ne vom referi, foarte pe scurt, la momentul 23 august 1944. Atunci, schimbarea regimului politic a atras după sine traume grave pentru instituţie şi oamenii săi, comuniştii declanşând o dată cu preluarea puterii şi represiunea. Cine analizează mecanismele puse atunci în mişcare, nu poate să nu constate cu uimire că apar similitudini cu mecanismele folosite - asemenea unei lecţii bine învăţate - în decembrie 1989. „După orice război, revoluţie sau eveniment convulsiv, soldat cu schimbări spectaculoase de regim politic, învingătorul l-a judecat pe cel învins, iar una dintre principalele lovituri a fost îndreptată împotriva Serviciilor secrete, urmărindu-se anihilarea lor” scrie autorul. În continuare, putem citi: „... chiar şi în asemenea împrejurări critice, şefii Serviciilor Secrete ale celor învinşi, în ciuda faptului că riscau să-şi piardă viaţa în faţa plutonului de execuţie, sau să rămână vreme îndelungată în spatele gratiilor, şi-au asumat de regulă întreaga responsabilitate, cu scopul vădit de a salva structurile informative din subordinea lor, necesare pentru a asigura continuitatea vieţii statale, pe care patimile politice conjuncturale o ignoră.”

Interminabila goană după arhivele secrete

Cine erau protagoniştii acţiunii îndreptate împotriva serviciului secret al ţării? Sovieticii în mod direct? Nu! Eugen Cristescu a fost arestat şi, la 14 octombrie 1944 a fost preluat de sovietici, care l-au anchetat vreme de 16 luni, în mod civilizat şi profesionist. Unele şedinţe de anchetă se transformau în veritabile prelegeri, desfăşurându-se în săli spaţioase, în faţa a 150-200 de specialişti sovietici. După 23 august 1944, S.S.I. a colaborat - firesc - cu Serviciul de Informaţii al Armatei Roşii, având în vedere participarea comună a celor două armate - sovietică şi română - pe frontul de vest. Erau aliaţii occidentali? Nu! Aceştia colaboraseră cu instituţia, cu unii dintre ofiţerii ei înainte de 23 august, în plin război. Spionii din grupul „Autonomous”, paraşutaţi de britanici şi arestaţi în România, nu numai că nu au fost predaţi nemţilor, dar s-au bucurat de un adevărat regim de vacanţă: „Avea fiecare cameră separată, sufragerie comună, baie, masă de la restaurant, hărţi militare pentru urmărirea războiului, aparat de radio-recepţie, cărţi de citit şi de joc, şah etc., precum şi vin, la fiecare masă. Duminica erau scoşi la plimbare în oraş, însoţiţi de un ofiţer şi li s-a permis să scrie câte o carte poştală la cunoscuţi.”

În dimineaţa zilei de 24 august 1944, cei trei ofiţeri englezi i-au însoţit pe membrii viitorului guvern (condus de generalul Sănătescu), la şedinţa de constituire ce a avut loc în subsolul Băncii Naţionale. De acolo au transmis prin radio, la Cairo, primele informaţii despre actul de la 23 august. Alfred de Chastelaine, comandantul grupului, a plecat cu avionul la Cairo, în calitate de emisar al noilor autorităţi, iar ceilalţi doi au venit la Inspectoratul General al Jandarmeriei, „de unde şi-au luat bagajele, au încheiat socotelile cu soldele şi popota lor şi şi-au luat la revedere de la ofiţeri.”[[5]] Un alt motiv pentru care aliaţii occidentali nu puteau acţiona împotriva S.S.I. era acela că aveau interesul de a menţine instituţia, unde chiar sprijiniseră crearea unei „Grupe speciale” a cărei misiune era aceea de a urmări activităţile autorităţilor sovietice desfăşurate pe teritoriul României. Rămân doar comuniştii români, rămân acei 1150 de oameni - număr confirmat lui Cristescu de către generalul anchetator Vinogradov. Dintre aceştia, a declarat fostul şef al S.S.I., „jumătate erau agenţii comisarului Sava Dumitrescu, tehnicianul nostru în probleme comuniste.” Iată, aşadar, un motiv temeinic pentru ca ei să fie direct interesaţi să pună mâna pe arhive, ştergerea urmelor. Redăm, în relatarea ziarului „România viitoare” din 28 martie 1945, o scenă care, din păcate, avea să se repete în 1989: „În jurul orei 13, când acuzatorii publici, domnişoara Alexandra Sidorovici şi domnul Emil Angheloiu, s-au prezentat la Serviciul Secret pentru consultarea dosarelor, distrugerea documentelor era în toi.” Pentru cei care nu cunosc, femeia-comisar care răspândea teroarea asupra ţării, ca acuzator public pe lângă „TribunalulPoporului”, domnişoara care controla o instituţie cu cţteva sute de ofiţeri, era Alexandra (Saşa) Sidorovici, devenită ulterior doamna Brucan, soţia celui care a fost omul de casă al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Printre alte demnităţi de care s-a bucurat doamna Brucan se numără şi aceea de ambasador al României în S.U.A.

Ce îi mâna pe membrii P.C.R. să acţioneze astfel? În opinia noastră ar fi două motive principale: în primul rând dobândirea - prin documente de arhivă - a mijloacelor de şantaj politic pentru înlăturarea adversarilor şi crearea unui vid de persoane pentru a accede la funcţii de conducere. Al doilea motiv - cel menţionat deja - punerea la adăpost prin eliminarea documentelor în care ei apăreau cu adevărata identitate. Trebuie menţionat că unul dintre principalii lideri comunişti ai vremii, Vasile Luca, fusese informator al Siguranţei. În 1944 el avea un stagiu în activitate de 20 de ani. Nu este aşadar, de mirare că atunci când se compară unele acţiuni declanşate la începutul anului 1990 cu evenimentele similare cu cele menţionate mai sus şi consumate în 1944 să existe senzaţia de déjŕ vu. Pentru a fi corecţi, în ceea ce priveşte hăituirea ofiţerilor S.S.I. şi vânătoarea după arhive, interesele comuniştilor coincideau cu ale multor reprezentanţi ai clasei politice a vremii, ai armatei, motivul fiind unul şi acelaşi. În memoria ofiţerilor S.S.I. şi în arhivele secrete ale instituţiei ei apăreau aşa cum fuseseră în realitate, nu aşa cum se străduiau să-şi ferchezuiască imaginea, în raport cu noile vremuri. „Se pare că toată lumea era interesată să pună mâna pe ahiva secretă”, spune autorul, citând numeroase nume: Şeful Marelui stat Major, generalul Mihail, regele Mihai, mareşalul Palatului - Octavian Ulea. Generalul Sănătescu, ca şef al guvernului, oferise chiar un premiu de zece milioane de lei. Autorul adaugă: „De arhivă s-au interesat intens ofiţerii sovietici veniţi anume, dar n-au reuşit să găsească chiar toate dosarele. Funcţionarii S.S.I. au rătăcit o parte din arhivă prin depozite doar de ei ştiute, aducându-le la lumină numai după plecarea consilierilor sovietici din ţară.” Mai sunt şi alte aspecte cărora le găsim, peste timp, copii la indigo, unul dintre acestea fiind şi acela că începând cu 1 septembrie 1944, S.S.I. a trecut în subordinea Armatei. Ar mai fi virulenta campanie de presă dezlănţuită împotriva S.S.I. şi a oamenilor săi, campanie în susţinerea căreia Adevărul avea importanţi secundară.Instituţiei şi şefului ei li s-au adus acuzaţii dintre cele mai fanteziste cum este cazul svonului lansat, conform căruia Eugen Cristescu ar fi plecat nu numai cu documente, ci şi cu anumite sume de bani în valută forte (ceva de genul „conturi secrete”). Anii de anchete şi detenţie au dovedit că nimic nu a fost adevărat, dar până a se ajunge la această concluzie, Eugen Cristescu murise în închisoare, la 12 iunie 1950. Avea doar55 de ani.

Cartea „Omul de taină al Mareşalului” se citeşte pe nerăsuflate, iar colecţia de documente pe care o conţine (în deosebi materiale de anchetă) fac din această lucrare o lectură necesară pentru oricine doreşte să fie sigur că erorile trecutului nu trebuie să se repete. Mai devreme sau mai târziu, minciuna iese la iveală. Din păcate, însă, pentru unii prea târziu, după ce răul a fost deja produs.

Notă: Eugen Cristescu a trăit anii de detenţie în închisorile Aiud, Dumbrăveni şi Văcăreşti, a fost anchetat pentru a fi exploatat ca baza de date. În acele condiţii a elaborat lucrarea „Organizarea şi activitatea Serviciului Special de Informaţii”, considerată ca fiind prima lucrare despre istoria serviciilor secrete româneşti. După aproximativ 15 zile de greva a foamei, uitat şi părăsit de toţi, Eugen Cristescu a decedat la 12 iunie 1950 în penitenciarul de la Văcăreşti.

Col (r) Paul Carpen

grafica: Ion Măldărescu, Agero

---

[[1]] Eugen Cristescu - Asul Serviciilor Secrete româneşti. Memorii, mărturii, documente. Editura Roza Vânturilor, 1994

[[2]] Cristian Troncotă, „Omul de taină al Mareşalului” – Editura Elion, 2005

[[3]] Cristian Troncotă, „Glorie şi tragedii - Momente din istoria Serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe Frontul de Est”, Editura Nemira, 2003

[[4]] Acestora li s-au facilitat contacte cu diferite autorităţi, inclusiv cu Iuliu Maniu. Una dintre misiunile grupului fusese aceea de a-l dota pe Maniu cu mijloace tehnice perfecţionate pentru legătura radio cu Anglia

[[5]] Declaraţia colonelului Alexandru Teodorescu, şeful pazei

1986: Nuclee de rezistenta;

A aparut un nou numar al revistei Vitralii-Lumini si umbre. Acest numarul cuprinde o serie de materiale de nota 20 !

 

"Credem ca a venit momentul, cel putin pentru noi romanii, sa reflectam mai profund si cu reala obiectivitate asupra evenimentelor de acum 22 de ani. Ar fi un antidot fata de mentalul uneori pagubos al clasei noastre politice si care nu mai tine nici de foame, nici de sete, nici de caldura, nici de racoare si nici macar de amuzament. Domnilor politicieni postdecembristi, mai vechi sau mai noi, ar fi bine sa fiti mai rezervati! Antisecurismul nu mai atrage pe nimeni. Si aveti grija, ca nu cumva, intr-un anumit context politic intern si international de criza profunda(social politica, economica, financiara, morala etc.), un asemenea mental colectiv sa va devina potrivnic!" (paragraf din materialul intitulat Antisecurismul nu mai atrage pe nimeni, scris de Cristian Troncota si Hagop Hairabetian in revista Vitralii-Lumini si Umbre, numarul 12).

Cuprinsul revistei:

 

Iredentistii maghiari ii folosesc din nou pe secui in lupta lor pentru autonomia asa zisului "Tinut Secuiesc"

 

             Vazand cum clasa politica este prea ocupata cu batalia pentru putere, UDMR profita(cum altfel), actionand pe masura! Astfel ca, dupa lungi asteptari, precum hiena care asteapta sa profite de neatentia leului sa poata lua starvul, UDMR-ul incepe actiunea "sa-i scoatem in strada pe secui".

 

               Oare politicienii nostrii vor observa macar acest lucru, pentru ca la cat sunt de "ocupati" cu intrigi si mici comploturi....?

 

                De maine probabil, secuii la indemnul iredentistilor maghiari vor incepe sa iasa in strada...

                    MOTIVUL?
                           "Protestul are la bază decizia Judecătoriei din Buzău, care l-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare pe fostul secretar de stat Marko Attila și pe alte două persoane pentru abuz în serviciu contra interesului public pentru restituirea ilegală a Colegiului Székely Mikó din Sfântu Gheorghe către Biserica Reformată." -- Vedeti de ce spun ca iredentistii maghiari sunt niste hiene nemancate de mult, se folosesc de orice pretext ca sa mai inainteze un metru in demersul lor.. In cazul de fata, doresc sa salveze niste infractori !
                                                                               **

 

                 "Estimăm o prezenţă de 20.000 de persoane la mitingul de mâine. Din informaţiile mele vor veni oameni din toate colţurile ţării şi nu excludem nici prezenţa maghiarilor din străinătate. De altfel, petiţia on-line a fost semnată de multă lume din străinătate", a spus Antal Arpad, pentru Adevarul.ro.

 

                   Tupeul lor de iredentisti este incredibil, cum adica sa aduca MAGHIARI care nu au nici o treaba cu Romania DIN STRAINATATE,  pai ce este vreun razboi romano-maghiar la noi in tara ?!

                   In cazul acesta: DACA VINE UN SINGUR MAGHIAR DIN STRAINATATE PE TERITORIUL ROMANESC CU SCOPUL ACESTA,  SA FIE ARESTAT !!!
 

                  Am inteles, ca ei acum profita de pe urma imaginii negative capatata de Romania in ultimile luni pe plan international, din cauza scandalurilor de pe scena politica romaneasca, dar ceea ce fac ei se numeste TERORISM !!!

 

Principalele elemente de definire a terorismului sunt:

1. Mijloace: acțiuni violente asupra populației neangajate  -   Se poate intampla, ca in urma manifestarilor sa se ajunga la actiuni violente...
2. Metoda: sabotaj, acte criminale aleatorii, panică- Evident, creeaza panica, romanii sunt pasnici nu isi doresc nici razboaie civile nici atacuri ale extremistilor asupra lor...
3. Ținta: civili (necombatanți) - Aduceti-va aminte de atacurile asupra romanilor ca sa ii faca sa plece din regiunile acelea, din anii "90...istoria se poate repeta, asta stiu iredentistii maghiari sa faca cel mai bine!
4. Scop: producerea unei schimbări (politice)majore-   Autonomia unei regiuni din Romania.
5. Participanții: indivizi sau grupuri care se autodeclară nonstatale. - Se declara independeti, nu tin cont de legile statului roman.

In concluzieUDMR-ul urmeaza aceiasi pasi ca toti ceilalti TEORISTI din lumea intreaga  !

 

 

STAU SI MA INTREB, DE CE NU SESIZEAZA UNIUNEA EUROPEANA si NATO TREABA ASTA ?



PS: Vorbeam odata cu un secui, si mi-a spus: "Mai, eu ma consider ROMAN, m-am nascut si am trait in Romania, nu am treaba cu Ungaria, nu ma cosider ungur. Iar cat despre UDMR-ul cu iredentistii sai, noi inca ii votam ca sa aiba si de orasele noastre cineva grija (infrastructura, etc)... In final mi-a spus: "UDMR este CURVA POLITICII din Romania, crezi ca noi nu stim?"



Criss Crysie

Citate despre femei SPION

1.      "Rolul si valoarea femeilor spion sunt discutate foarte rar tocmai de cei in mana carora sta puterea decizionala. Exista numeroase argumente pro si prea putine contra. Femeile sunt mai harnice si mai adaptabile, nu se dau batute usor si sunt consecvente, iar in acelasi timp intra mai usor in cercuri inchise, datorita ...

farmecului lor natural. In ultima instanta, pot folosi si arma secreta, sexul. Femeile sunt credincioase ideologiei adoptate si sunt dispuse sa indure mari lipsuri si sa treaca prin situatii periculoase pentru convingerile lor. In ciuda unor prejudecati, sunt discrete si retinute. In situatii critice, barbatii reactioneaza mai putin agresiv impotriva lor, caci au efectul de a-i tempera. Instinctul femeii o face deosebit de potrivita pentru meseria de spion. Femeile pot uneori sa “miroasa” pericolul care le ameninta, de aceea in cele mai multe cazuri o femeie isi va da seama mai repede decat un barbat daca ceva nu e in regula cu o persoana sau alta. Aceasta viziune pare sa castige din ce in ce mai mult teren. Serviciile de informatii nu mai sunt exclusiv apanajul barbatilor. De altfel, serviciile secrete din toata lumea au facut publice informatiile cu privire la ponderea angajatilor de sex feminin. In unele cazuri, ele pot ajunge chiar la 50%."                                                                                                              (sursa:http://detectivsauinvestigatorprivat.blogspot.ro/2012/03/femeile-spion-opinie-de-cunoscator.html)

 

 

2. Nu este deloc usor de fii spion si mai ales unul bun. Atractivitatea sau un fizic placut nu sunt deloc suficiente in lumea femeilor spion. Alte trasaturi precum puterea de intuitie extraordinara, inteligenta, capacitatea de disimulare, viclenia si mai mult decat curaj nu pot lipsi din lista calitatilor necesare unui spion adevarat. Si indraznesc sa adaug si puterea de seductia... caci multe din femeile care au contribuit la scrierea istoriei au apelat la aceasta arma. Poate ca si cea mai puternica!...

sursa: http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/1836/Cele-mai-atragatoare-si-controversate-femei-spion-ale-istoriei.html

 

 

 

3.  Femeile au fost adesea spioane in timpul razboaielor. De cele mai multe ori, acestea au avut succes si nu au fost suspectate. Perceptia societatii a fost dintodeauna ca rolul femeii este in sfera domestica a vietii si nu in cea publica. In spatele fiecarui razboi mare s-au aflat si multe femei curajoase. Ele si-au pus in miscare toate viclesugurile”femeiesti” si au dat dovada de ingeniozitate. Chiar si James Bond ar fi mandru de ele.
sursa:  http://timp-liber.acasa.ro/hobby-15/femei---spion-in-istorie-4430.html#ixzz24qREY8wA

 

 

 

4.  Femeile din spionaj, indiferent pentru care tabără ar lucra, fie aceasta bună sau rea, sunt dotate cu o inteligenţă mult peste medie şi un sânge rece de invidiat, de multe ori chiar şi de bărbaţi.

sursa: http://shop.jurnalul.ro/product.php?id_product=953