Franciscanul – de Paul Carpen, Editura Militara, 2002.

Perioada postdecebrista a prilejuit - printre altele - scoaterea la iveala a unor fatete ascunse ale istoriei noastre recente, a unor fapte care ramasesera necunoscute publicului larg, chiar daca ele se petrecusera nu in negura timpului, ci in anii traiti de actuala generatie.

Fiecare asemenea dezvaluire a fost primita cu setea cu care pamantul inghite primii stropi de ploaie dupa o vreme de seceta. Ceea ce este cat se poate de firesc. Oamenii acestei tari erau flamanzi de informatii !!

Ei voiau sa stie de ce viata lor a fost asa cum a fost si cautau febril adevarul despre evenimentele care le structurasera existenta, erau curiosi sa afle cate ceva despre viata personala, mereu ascunsa sub sapte lacate, a celor care determinasera aceste evenimente. Pentru publicul larg, avid de nou si dispus aproape intotdeauna sa preia totul cu buna credinta, au fost selectate si incredintate tiparului tot felul de povestiri, relatari, documente.

Unii au cautat sa prezinte numai bucatica lor de adevar : altii au expus intamplarile trecutului in lumina unor reflectoare smechereste asezate. Se poate afirma ca s-au depus eforturi deosebite pentru a se rescrie iarasi istoria tarii, pentru a se prezenta altfel punctele ei de cotitura, marile evenimente.

Desigur, intr-un asemenea context era firesc sa apara si unii capabili sa descopere, in tumultul schimbarilor, prilejul fericit de a expune intr-un alt fel micul lor rol in cele petrecute, cu scopul evident de a-si retusa biografia, facand-o compatibila cu vremurile cele noi. Dar nici marile dezinformari abil regizate si nici maruntele minciuni ale unora, lansate in efortul disperat de a ascunde sub un strat de var proaspat coscovelile si cariile adanci care se casca in edificiul propriei lor existente, nu sunt esentiale.

Timpul aseaza totul la locul cuvenit. Dealtfel ele nici nu reprezinta ceva nou sub soare. Astfel de lucruri s-au mai petrecut si, cu siguranta, se vor mai intampla. Sa ne amintim doar cate valori culturale s-au distrus cand un nou faraon punea sa se darame statuile si sa stearga inscriptiile care elogiau succesele predecesorului, in speranta ca astfel va putea absorbi singur dragostea supusilor si va dobandi doar el gloria vesniciei.

Asadar, in acest cadru general, in care nu doar numeroase persoane, ci si organizatii, partide, structuri ale statului in ansamblul lor au simtit nevoia sa iasa la rampa - fie pentru a-si prezenta noua imagine, fie pentru a se apara impotriva atacurilor nu odata devastatoare ale adversarilor -, in acest valmasag cacofonic in care fiecare isi canta aria si pe deasupra mai si spera sa fie auzita, se pare ca atitudinea cea mai reticienta au adoptat-o fostii si actualii reprezentanti ai SIE.

Ceea ce nici nu e de mirare.

Cei ce fac spionaj nu sunt aproape niciodata dispusi sa vorbeasca despre munca lor.Si totusi intamplarea a facut sa dau peste o exceptie. O incercare de spargere a tacerii, care mi-a atras atentia tocmai pentru ca era atat de singulara. Despre ce este vorba.

Sub titlul de « SIE la ora dezvaluirilor », ziarul ‘Cronica Romana’ a publicat, in urma cu cativa ani, un sir de opt articole cuprinzand episoade din activitatea acestei institutii.Autorul serialului, un general in rezerva care vreme de 30 de ani a activat in serviciul de spionaj al Romaniei, rememoreaza intamplari, actiuni la care a luat parte, ba chiar si descrie – destul de timid, e adevarat – cam care era atmosfera in interiorul acelei institutii intr-o vreme in care informatiile secrete obtinute veneau de multe ori in contradictie cu linia politica oficiala.

Si daca, asa cum spuneam, ba ici, ba colo se ridica valul asternut peste unele momente ale istoriei noastre reccente, daca ba ici, ba colo se mai deschide cate o ferestruica in zidul conspiratiei si al tacerii, iata ca si serialul respectiv dezvaluie un aspect practic necunoscut publicului larg.

Aflam astfel ca lupta surda, dusa de SIE, decenii in sir, pentru apararea independentei nationale si a integritatii teritoriale a tarii, a trebuit sa fie indreptata, oricat ar parea de ciudat, in primul rand impotriva tendintelor integratoare ale Uniunii Sovietice si impotriva pretentiilor revizioniste ale Ungariei si nicidecum contra ‘imperialistilor si acolitilor lor’, asa dupa cum trambita propaganda de partid.

Adevarul este acela ca, in pofida unor contradictii incontestabile, intre Moscova si Budapesta a existat in ultimul secol cel putin un punct de convergenta a intereselor : dobandirea de teritorii romanesti.(‘Si acum sa ne dam mana pe crestele Carpatilor !’ – asa se spune ca ar fi toastat ministrul sovietic de Externe Molotov cu ambasadorul Budapestei, la receptia de la 7 noiembrie 1940, dupa ce ungurii ocupasera Ardealul de Nord, iar rusii Basarabia.)

Aceasta similitudine de vederi la cei doi vecini ai nostri explica de ce, dupa razboi, organizarea muncii vizand combaterea revizionismului maghiar s-a putut incepe abia dupa anul 1962, cand consilierii sovietici au fost indepartati din Serviciul de Informatii Externe al Romaniei.

Desi analizeaza lucrurile numai prin prisma muncii de informatii externe, autorul serialului ajunge la o concluzie identica cu opinia pe care, intr-un interviu aparut in ‘Jurnalul National’ din 5 martie 1997, eminentul om de cultura Raoul Sorban o sintetizeaza astfel : ‘Maghiarimea a avut si are un program : Recastigarea Transilvaniei.’

Iata cateva extrase din relatarea privind activitatea SIE publicata in ziarul ‘Cronica Romana’ avand ca punct de pornire momentul inlaturarii consilierilor sovietici :

"S-a stabilit ca, incepand de la guvernantii de atunci ai Ungariei si mergand pana la cele mai indepartate organizatii ale emigratiei, se organiza o vasta manevra care avea drept obiectiv sa convinga opinia publica internationala de ‘injustetea’ Tratatului de la Trianon, de dreptul ‘sacru’ al Budapestei asupra Transilvaniei.Revizionismul maghiar actiona pe un front larg, urmarindu-se intoxicarea opiniei publice internationale in legatura cu asa zisa lipsa de drepturi a minoritatii maghiare din Romania, cu persecutiile la care aceasta, chipurile, ar fi supusa. Se pregatea terenul pentru a solicita revizuirea Tratatului de la Trianon in instantele internationale, incepand cu ONU si CSCE."

Ca urmare, s-a hotarat infiintarea unui compartiment special al SIE, care sa se ocupe in exclusivitate de problemele iredentismului si revizionismului maghiar.

Noul compartiment a fost numit « Fortuna » si in cadrul acestuia au fost incadrati profesionisti, oameni cu pregatire deosebita (in special istorici), inclusiv de origine secuiasca si maghiara, dar cu certitudine devotati intereselor nationale ale Romaniei.

Pentru a contracara propaganda revizionista, dovedind cercurilor politice occidentale si opiniei publice in general falsitatea afirmatiilor Budapestei si ale organizatiilor emigratiei maghiare, s-a trecut la elaborarea si difuzarea in strainatate a unor materiale temeinic stiintifice, in care s-a prezentat adevarul despre Transilvania.

Totodata, academicienii C. Giurascu, C. Daicoviciu, St. Pascu, S. Stefanescu si multi, multi alti profesori universitari si cercetatori, in frunte cu V. Candea, au cutreierat lumea occidentala de la un capat la altul, pentru a explica si dovedi adevarul istoric privind apartenenta Transilvaniei, de jure si de facto, la Romania.

Este de datoria noastra sa subliniem faptul ca in sprijinul acestor actiuni au venit si o serie de personalitati ale emigratiei romane, dintre care unele cu vederi de dreapta. Ei au actionat din proprie initiativa, din sentimente cu adevarat patriotice, simtind pericolul care ameninta Romania, trecand peste considerentele de ordin politic, care ii detasau net de puterea comunista.

Pe de alta parte, SIE, prin actiuni si metode specifice, a infiltrat o serie de ‘antene’ in organizatiile emigratiei maghiare, care au furnizat permanent informatii si documente privind activitatea desfasurata si scopurile urmarite de acestea.O astefel de ‘antena’ a ajuns in inima organizatiilor emigratiei maghiare din SUA.

Fiind probabil descoperit, a fost calcat de un camion in plin centru al unui oras american.’…Autorul isi continua relatarea. Alte evenimente, alte fapte, alte actiuni.

Eu m-am oprit la acest punct.

Cu greu, bajbaind in intuneric, batand la usi vesnic ferecate, zgandarind rani de mult cicatrizate, am incercat sa aflu cateva detalii despre acest agent trimis in misiune la mii de kilometrii de patrie si executat cu barbarie de cei ce pretind ca vor sa aduca ‘fericirea’ in Transilvania.

Amintiri, franturi de conversatie – petice dintr-un tablou ce nu va putea fi refacut integral niciodata.De aceea – si din numeroase alte motive – subliniez ca paginile ce urmeaza sunt inspirate din realitate, dar ele nu sunt catusi de putin o reconstituire.

Inchin acest roman ofiterilor de informatii externe care si-au sacrificat energiile, sanatatea si nu o data viata in avanposturile frontului de aparare a tarii impotriva dusmanilor ei declarati sau, in egala masura, in lupta impotriva « prietenilor » ei.

Paul Carpen.

sursa: http://ordinulnegru.blogspot.com/2009/02/paul-carpen-despre-franciscanul-sie.html